PRIMARIA COMUNEI BRANISTEA

Judetul Bistrita-Nasaud

SARBATORI LOCALE

    In ceea ce priveste evenimente locale, pe raza comunei Branistea se organizeaza in fiecare an doua manifestari traditionale. Una dintre acestea este intrunirea fiilor satului, care se organizeaza la sfarsitul lunii iunie in satul Malut. Aceasta sarbatoare s-a tinut incepand din anul 1994. Festivalul cireselor are loc, de obicei, la sfarsitul lunii iunie in satul Ciresoaia prima sarbatorire a avut loc in anul 1893.

    Aceste traditii avand un farmec aparte se pastreaza si se organizeaza in fiecare an, ocazii cu care se aduna nu numai fii satului ci si personalitati din intregul judet si chiar de peste hotare. Ambele sarbatori incep de dimineata cu slujbe religioase la cele 2 biserici, dupa care se continua cu o iesire in camp unde se desfasoara programe artistice si unde se servesc in mod traditional fructele specifice zonei: ciresele.

    Programele artistice sunt variate si sunt interpretate de cantareti de muzica populara si formatii de dansuri populare din judet si din alte zone precum si cantareti ai altor genuri de muzica, dansuri moderne, recitaluri de poezii etc. Dupa terminarea programelor artistice la caminele culturale din cele doua localitati se organizeaza discoteci si baluri pentru tineri.